16 martie 2011

Featured




















O lucrare din seria "Manifestări afective", expusă la Galeria Calina - Halele Timco, în cadrul expoziţiei "Să nu ucizi", a apărut în primul număr al revistei ARTA, Dosar 2010.

15 martie 2011

Sah mat

Foto şi video:






Lucrări:








Untitled, 2011
tuş pe hârtie
29,7/42 cm

Ideea temei date a fost folosirea unor materiale neconvenţionale care pot lăsa urme, amprente, reunite apoi într-o compoziţie. Important a fost demersul proiectului şi procesul realizării, şi mai puţin lucrarea în sine.

Schite

Schiţa 1 - variante




Schiţa 2 - variante




Schiţa 3 - variante




Schiţa 4 - variante




Schiţa 5 - variante




Schiţa 6



Posibilă panoramare


Schiţe, 2011 
tuş pe hârtie, prelucrare digitală
21/29,7 cm

Manifestari afective



Am observat cât de mult se schimbă fizionomia omului când e bucuros, când râde cu poftă sau e pur şi simplu într-un extaz de nedescris. Când i se citeşte fericirea în ochi şi zâmbetul devine larg şi sincer. Poate nu va fi pentru mult timp, dar atât cât durează acel zâmbet, el e fericit. E doar el şi BUCURIA.
Bucurie





Am văzut cât de mult se schimbă fizionomia omului când e speriat. Nu când se sperie la un zgomot mai puternic, ci când e speriat de-a dreptul. Când inima începe să-i bată din ce in ce mai tare, când se simte vulnerabil fiindcă nu ştie ce-l aşteaptă. Când îi trec mii de gânduri prin cap, care îi întunecă raţiunea şi se pierde, când este desfigurat de spaimă. În acel moment nu mai este el, e doar FRICA.

Frica





Am văzut cât de mult se schimbă fizionomia omului când e furios. Când toate nemulţumirile, frustrările, complexele, se transformă într-o dorinţă arzătoare de a face rău, de a face într-un fel - cu cuvintele, sau altul - cu faptele, pe cineva să sufere la fel, sau chiar mai mult decât suferă el. Atunci când sentimentele răbufnesc, faţa lui le transmite pe toate. În acel moment nu mai este el, e doar FURIA.

Furie





Am observat cât de mult se schimbă fizionomia omului când plânge. Nu când lacrimează, ci când plânge cu toata fiinţa lui. Când trăirile interioare sunt atât de puternice că dau pe din-afară, explodează la exterior şi pun control pe aspectul fizic. În acel moment nu mai este el, e doar TRISTEŢEA.

Tristete




"Manifestări afective", 2010
serigrafie
70/50 cm

Am observat cât de mult se schimbă fizionomia omului când trăieşte o emoţie puternică. Poate nu ne-am gândit niciodată ce se află în spatele unei feţe desfigurate de durere sau a unei figuri schimonosite de frică. Implicaţiile care au dus la apariţia acestor stări sunt mult mai complexe. Nicio stare nu există „în sine”, ci fiecare este declanşată de anumiţi factori. În funcţie de importanţa pe care o au aceştia în viaţa fiecăruia, cu atât mai mult va fi resimţit sentimentul respectiv. O emoţie poate dura câteva clipe sau câteva ore, dar în acest interval, individul se detaşează de el, de alte gânduri sau preocupări şi trăieşte la intensitate maximă. Prin „Manifestări afective” am vrut să arăt atât fazele premergătoare izbucnirii, dar mai ales să pun accent pe ultima fază, momentul de maximă intensitate a emoţiei, când persoana răbufneşte şi faţa i se desfigurează, se dezumanizează.
Prin procesul lent şi vizibil de dezintegrare a portretelor am parcurs o dematerializare a figurii umane, o distrugere treptată până a ajuns la o formă mai simplă, din care poţi doar să ghiceşti ce a fost iniţial. Trecerea de la o etapă la alta face ca forma portretului să dispară, transformându-se în ceva aproape irecognoscibil. Aceste portrete pot fi privite şi înţelese urmând direcţia de citire de la primul, până la ultimul, dar şi de la ultimul, la primul. Citind portretele începând cu primul, observăm o dezumanizare a figurii umane, o desfigurare care este susţinută de creşterea în intensitate a sentimentului trăit, iar dacă plecăm de la ultimul portret, mintea va încerca sa reconstruiască încetul cu încetul portretul, până ajunge la forma lui iniţială, din prima etapă. Această citire, de la dreapta la stânga, îi poate insufla privitorului o stare de linişte, calm şi siguranţă, care se instalează treptat pentru că în final, se opreşte asupra unei forme concrete, un portret întreg.